Eliberare documente de călătorie

Titlul de călătorie

TITLUL DE CALATORIE – este documentul care se elibereaza de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei cetatenilor romani aflati in strainatate, care nu mai poseda un document de calatorie valabil, pentru ca titularul sa se poata intoarce in tara. Titlul de calatorie are o valabilitate de cel mult 30 de zile, care inceteaza de drept la data intrarii titularului in Romania.

IMPORTANT : Noua procedura de eliberare a pasapoartelor electronice si a titlurilor de calatorie impune prezenta obligatorie a solicitantului la sediul consulatului, inclusiv a minorilor, avand in vedere ca este necesara preluarea in format electronic a fotografiei si semnaturii. De asemenea, este necesara prezentarea in original a tuturor actelor necesare eliberarii documentelor de calatorie.

Pentru orice tip de document eliberat pentru minori, prezenta parintilor este obligatorie!!!
Pentru procesarea fiecarei cereri de eliberare a unui titlu de calatorie sunt necesare cca. 20 de minute.

RECOMANDARE: pentru asigurarea unei bune calitati a fotografiei, va rugam sa evitati imbracamintea de culoare deschisa.

a) Consulatele pot elibera titluri de calatorie cetatenilor romani aflati temporar în strainatate si care, din diferite motive, nu mai poseda documente de calatorie. In cazurile de pierdere, furt, deteriorare sau distrugere de pasapoarte sau carti de identitate romanesti, persoana care solicita titlul de calatorie va completa la consulat o cerere tip si va prezenta:

  • un document romanesc de identitate cu fotografie (pasaport romanesc expirat, carte de identitate sau buletin de identitate, expirate, permis de conducere, certificat de nastere sau orice alt document in care este inscris CNP);
  • adeverinta eliberata de politia locala privind declararea furtului pasaportului;

Taxa pentru eliberarea unui titlu de calatorie este de 65 euro.

b) Pentru eliberarea unui titlu de calatorie pentru un minor, prezenta ambilor parinti este obligatorie la depunerea dosarului. Documentele necesare sunt:

  • act de nastere al minorului
  • actele de identitate valabile ale parintilor (pasapoarte sau carti de identitate in curs de valabilitate).

Alte cazuri:

  • cand minorul a fost incredintat unui parinte, acesta trebuie sa prezinte si sentinta judecatoreasca romaneasca pronuntata definitiv, in original;
  • cand unul dintre parinti este decedat, celalalt parinte va prezenta certificatul de deces in original;
  • cand unul dintre parinti nu se afla in ţară, se va prezenta o declaratie in original, autentificata fie la notar in Romania fie la o misiune diplomatica sau consulara a Romaniei in strainatate.


Taxa pentru eliberarea unui titlu de calatorie este de 65 euro.

 

Ghid ANAF

12.08.2019

Ghidul privind rezidența fiscală a persoanelor fizice La solicitarea MAE, procedăm la redistribuirea ghidului actualizat, acest demers fiind destinat…

Exequator

13.01.2019

La 11 ianuarie 2019, la Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei, Roman Nedilski, director general adjunct al Departamentului Consular, a înmânat noului …

Vizita de documentare si promovare

21.12.2018

Comunicat de presa: La 19 decembrie 2018, doamna Irina Loredana Stanculescu, Consulul general al Romaniei la Cernauti, a intreprins o vizita de promovare si…
  • La 21 februarie 2019, în incinta Complexului hotelier RIVOLI din Cernăuți, Consulatul General al României la Cernăuți a organizat o recepție oficială pentru marcarea preluării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene. La manifestare au participat aproximativ 150 de persoane. Printre invitați s-au numărat: întreaga conducere a regiunii Cernăuți, reprezentanți ai principalelor instituții regionale, ai mediului academic și universitar, lideri ai mediului asociativ românesc, cadre didactice din școlile ucrainene cu limba română de predare, mass-media de limbă română și ucraineană, corp diplomatic al UE acreditat în Circumscripția consulară a Consulatului General al României la Cernăuți, alți invitați din R. Moldova și Ucraina. Echipa diplomatică a Consulatului General al României la Cernăuți a fost, de asemenea, prezentă la manifestare, aducându-și contribuția la buna organizare și desfășurare a acesteia. Manifestarea a fost condusă de doamna Irina Loredana Stănculescu, Consulul general al României la Cernăuți, care a transmis un mesaj de salut tuturor celor prezenți, prezentând prioritățile României în cadrul mandatului președinției Consiliului Uniunii Europene, proiectele și prioritățile Uniunii Europene, precum și rolul Parteneriatului estic pentru atragerea statelor de la frontiera Uniunii, în sfera de cooperare și dialog extins a comunității europene. Diplomatul român a prezentat succint relația Ucraina-UE și Ucraina-România, vocația europeană a statului de reședință, precum și parteneriatul bilateral cu țara noastră.