Ucraina

Condiţii de călătorie

Cetăţenii români nu au nevoie de viză de intrare în Ucraina pentru călătorii de scurtă şedere cu o durată maximă de 90 de zile într-un interval de 6 luni de la data primei intrări.

Cetăţenii români pot intra pe teritoriul Ucrainei cu un paşaport valabil.

Începând cu data de 19 decembrie 2013, poliţia de frontieră ucraineană verifică dacă străinii care doresc să intre pe teritoriul Ucrainei deţin resursele financiare necesare pe durata şederii pe teritoriul acestui stat. În conformitate cu noile reglementări locale, orice străin trebuie să demonstreze că dispune de o sumă de aproximativ 2.000 Euro / lună, respectiv 400 Euro / săptămână sau echivalentul în orice altă valută.

Dovada deţinerii mijloacelor financiare se face prin prezentarea: banilor în numerar, dovezii scrise că fondurile sunt accesibile printr-o bancă din Ucraina, cardul de credit / debit, însoţit de un extras de cont recent, voucherul turistic, rezervarea şi plata cazării şi a altor servicii turistice, scrisori de garanţie din partea invitatorului din Ucraina.

De asemenea, poliţia de frontieră ucraineană verifică şi existenţa biletului de transport pentru părăsirea teritoriului Ucrainei.

În conformitate cu decizia autorităţilor ucrainene, porturile Kerch, Sevastopol, Feodosia, Yalta şi Yevpatoria, aflate pe teritoriul Republicii Autonome Crimeea, sunt închise, în acest sens fiind informată Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO), care la rândul său a notificat statele membre.

Intrările navelor străine în aceste porturi vor fi considerate de către partea ucraineană ca o încălcare a normelor de drept internaţional şi ca acţiuni care încalcă suveranitatea şi legislaţia Ucrainei, presupunând responsabilitatea proprietarilor de nave, operatorilor şi căpitanilor, inclusiv în materie penală. Asemenea fapte ar putea fi considerate de partea ucraineană ca fapte penale, în conformitate cu articolul 322-1 din Codul penal ucrainean „Încălcarea regulilor de intrare şi ieşire din teritoriul ucrainean temporar ocupat”, care se pedepsesc cu interdicţie de până la trei ani sau închisoare pe aceeaşi durată şi confiscarea mijlocului de transport.”

La data de 04 iunie 2015 a fost aprobat  Regulamentul de intrare și ieșire în/din teritoriul temporar ocupat al Ucrainei, potrivit căruia cetăţenii străini şi apatrizii pot intra/ieși în/din teritoriul Ucrainei ocupat temporar numai prin punctele de control, utilizând pașapoartele și permisele speciale, eliberate cetăţenilor străini şi apatrizilor de către organele teritoriale ale Serviciului de Stat pentru Migrație în funcție de locația acestora. Pentru obținerea permisului special, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să  prezinte următoarele documente: cererea, pașaportul, documentul care certifică șederea legală în Ucraina, copia paginii cu principalele date de identificare traduse în limba ucraineană, documente care demonstrează scopul deplasării în teritoriul ocupat, documentul care demonstrează deținerea de mijloace financiare suficiente pe durata șederii în Ucraina, trei fotografii 3,5X4,5 cm.

În cazul exercitării unor funcții diplomatice sau consulare, în special în cadrul organizațiilor internaționale la care Ucraina este parte, permisul special se acordă exclusiv la cererea sau cu acordul Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei.

Punctele de intrare/ieșire în/din teritoriul ocupat temporar al Ucrainei pentru traficul rutier sunt: Kalanchak, Chaplina, Chongar iar pentru traficul feroviar: Herson, Melitopol, Vadim, Novoaleksiivka.

Informaţii suplimentare privind condiţiile particulare de intrare şi şedere în Ucraina se pot obţine şi de la:

  • http://www.mae.ro/sites/all/themes/mae_ek/images/arrow_blue.gif); background-position: 0px 3px;">Ambasada Ucrainei la Bucureşti (http://www.mfa.gov.ua/romania)

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice sau oficiilor consulare ale României şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

 

Ghid ANAF

12.08.2019

Ghidul privind rezidența fiscală a persoanelor fizice La solicitarea MAE, procedăm la redistribuirea ghidului actualizat, acest demers fiind destinat…

Exequator

13.01.2019

La 11 ianuarie 2019, la Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei, Roman Nedilski, director general adjunct al Departamentului Consular, a înmânat noului …

Vizita de documentare si promovare

21.12.2018

Comunicat de presa: La 19 decembrie 2018, doamna Irina Loredana Stanculescu, Consulul general al Romaniei la Cernauti, a intreprins o vizita de promovare si…
  • La 21 februarie 2019, în incinta Complexului hotelier RIVOLI din Cernăuți, Consulatul General al României la Cernăuți a organizat o recepție oficială pentru marcarea preluării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene. La manifestare au participat aproximativ 150 de persoane. Printre invitați s-au numărat: întreaga conducere a regiunii Cernăuți, reprezentanți ai principalelor instituții regionale, ai mediului academic și universitar, lideri ai mediului asociativ românesc, cadre didactice din școlile ucrainene cu limba română de predare, mass-media de limbă română și ucraineană, corp diplomatic al UE acreditat în Circumscripția consulară a Consulatului General al României la Cernăuți, alți invitați din R. Moldova și Ucraina. Echipa diplomatică a Consulatului General al României la Cernăuți a fost, de asemenea, prezentă la manifestare, aducându-și contribuția la buna organizare și desfășurare a acesteia. Manifestarea a fost condusă de doamna Irina Loredana Stănculescu, Consulul general al României la Cernăuți, care a transmis un mesaj de salut tuturor celor prezenți, prezentând prioritățile României în cadrul mandatului președinției Consiliului Uniunii Europene, proiectele și prioritățile Uniunii Europene, precum și rolul Parteneriatului estic pentru atragerea statelor de la frontiera Uniunii, în sfera de cooperare și dialog extins a comunității europene. Diplomatul român a prezentat succint relația Ucraina-UE și Ucraina-România, vocația europeană a statului de reședință, precum și parteneriatul bilateral cu țara noastră.