Asistenţă şi servicii consulare

Obţinerea documentelor din România

Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României îi pot sprijini pe cetăţenii români aflaţi în străinătate la obţinerea unor duplicate ale certificatelor de stare civilă (naştere, căsătorie sau deces).

În unele state, actele oficiale străine (inclusiv cele româneşti) sunt recunoscute numai dacă poartă însemnele unei legalizări sau supralegalizări oficiale. În ţările semnatare ale Convenţiei de la Haga din 1961 privind suprimarea cerinţei de supralegalizare a actelor oficiale străine, certificatele emise de autorităţile române sunt recunoscute dacă poartă legalizarea cu Apostilă. Legalizarea cu Apostilă se face în România de prefecturile municipiilor reşedinţă de judeţ.

În statele cu care România a încheiat acorduri de recunoaştere a actelor oficiale, acestea sunt recunoscute direct, fără nici o altă formalitate.

În statele care nici nu sunt semnatare ale Convenţiei de la Haga, nici nu au încheiat acorduri de recunoaştere a actelor cu România, actele oficiale române sunt recunoscute numai dacă sunt legalizate şi supralegalizate de autorităţile române. Legalizarea unui certificat de naştere sau a oricărui alt act oficial se face de instituţia emitentă, iar supralegalizarea se face de Ministerul Afacerilor Externe.

Recomandăm să consultaţi ambasadele şi consulatele române din ţara în care vă aflaţi, precum şi autorităţile locale ale acelei ţări, pentru a afla cu exactitate care este regimul actelor oficiale româneşti.

Ghid ANAF

12.08.2019

Ghidul privind rezidența fiscală a persoanelor fizice La solicitarea MAE, procedăm la redistribuirea ghidului actualizat, acest demers fiind destinat…

Exequator

13.01.2019

La 11 ianuarie 2019, la Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei, Roman Nedilski, director general adjunct al Departamentului Consular, a înmânat noului …

Vizita de documentare si promovare

21.12.2018

Comunicat de presa: La 19 decembrie 2018, doamna Irina Loredana Stanculescu, Consulul general al Romaniei la Cernauti, a intreprins o vizita de promovare si…
  • La 21 februarie 2019, în incinta Complexului hotelier RIVOLI din Cernăuți, Consulatul General al României la Cernăuți a organizat o recepție oficială pentru marcarea preluării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene. La manifestare au participat aproximativ 150 de persoane. Printre invitați s-au numărat: întreaga conducere a regiunii Cernăuți, reprezentanți ai principalelor instituții regionale, ai mediului academic și universitar, lideri ai mediului asociativ românesc, cadre didactice din școlile ucrainene cu limba română de predare, mass-media de limbă română și ucraineană, corp diplomatic al UE acreditat în Circumscripția consulară a Consulatului General al României la Cernăuți, alți invitați din R. Moldova și Ucraina. Echipa diplomatică a Consulatului General al României la Cernăuți a fost, de asemenea, prezentă la manifestare, aducându-și contribuția la buna organizare și desfășurare a acesteia. Manifestarea a fost condusă de doamna Irina Loredana Stănculescu, Consulul general al României la Cernăuți, care a transmis un mesaj de salut tuturor celor prezenți, prezentând prioritățile României în cadrul mandatului președinției Consiliului Uniunii Europene, proiectele și prioritățile Uniunii Europene, precum și rolul Parteneriatului estic pentru atragerea statelor de la frontiera Uniunii, în sfera de cooperare și dialog extins a comunității europene. Diplomatul român a prezentat succint relația Ucraina-UE și Ucraina-România, vocația europeană a statului de reședință, precum și parteneriatul bilateral cu țara noastră.